www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESA - Vaccinarea anti Covid-19 cu a 3-a doză

COMUNICAT DE PRESA - Vaccinarea anti Covid-19 cu a 3-a doză

Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapelîncepând cu data de 28 septembrie 2021, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.

Doza 3 este ferm recomandată:

  • persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;
  •  persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai 2021, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va realiza prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, vaccinarea cu a- 3 – doză se va realiza cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică.

În vederea demarării efectuării dozei a treia de vaccin COVID-19 se vor lua următoarele măsuri:

- programul de lucru al centrelor de vaccinare rămase active va reveni la situația anterioară (12 ore/zi)- începând cu data de 27.09.2021;

- centrele de vaccinare suspendate temporar vor fi redeschise, în măsura în care poate fi asigurat personalul vaccinator, conform schemei inițiale, inclusiv cele din unitățile spitalicești destinate atât pentru asigurarea vaccinării personalului propriu, cât și pentru restul populației;

- centrele de vaccinare din unitățile medicale care au fost active pentru vaccinarea personalului propriu vor fi redeschise în vederea asigurării vaccinării acestuia.

Reamintim cetățenilor necesitatea și importanța vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes individual și al sănătății publice, prin reducerea cazurilor severe și a deceselor.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț.