www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - Situația COVID-19 la 25 iunie 2021

COMUNICAT DE PRESĂ - Situația COVID-19 la 25 iunie 2021

Situația Covid-19

În județul Neamț, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 18.972 cazuri COVID-19 și 90 cazuri de reinfectare cu SARS Cov 2.

14.395 persoane au fost declarate vindecate. Au fost raportate 760 decese.

Au fost testate până în prezent 66.721 de persoane, fiind lucrate în total 162.659 teste, din care 3.826, în perioada 18-25 iunie.

În ultimele 7 zile, au fost confirmate 11 cazuri de persoane infectate cu SARS Cov 2. Nici una dintre persoane nu a fost vaccinată împotriva covid-19.

Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț păstrează trendul descendent şi a ajuns, astăzi, la 7 cazuri la 100.000 de locuitori.

Până la 25 iunie 2021 Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 18.770 decizii de carantinare și 12. 998 decizii de izolare.

Toate unitățile sanitare cu paturi din județul Neamț asigură în acest moment asistență medicală pentru pacienții non-COVID. În prezent, 12 de persoane confirmate covid-19 sunt internate în spitalele din județ.

Având în vedere situația epidemiologică existentă, începând cu 1 iulie, vor intra în vigoare noi măsuri de relaxare:

  • spațiile de cazare pot fi ocupate 100%, cu condiția ca turiștii să poarte mască de protecție în spațiile publice: lift, hol și coridoare;
  • barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri pot fi deschise până la ora 02:00, iar gradul de ocupare poate fi de maximum 70% din capacitatea maximă, cu condiția ca toți participanții să fie vaccinați anti-covid;
  • la activitățile culturale, artistice și de divertisment organizate și desfășurate în aer liber pot participa cel mult 2.500 de persoane în următoarele condiții: persoanele vaccinate anti-covid, test RT-PCR negativ (max. 72 ore), test antigen rapid (max. 24 ore), persoanele trecute prin boală (max. 90 zile);
  • pot participa mai mult mult 2.500 de persoane la activitățile culturale, artistice și de divertisment organizate și desfășurate în aer liber, doar dacă toate persoanele au făcut schema completă de vaccinare;
  • la nunți, botezuri sau mese festive în spații deschise pot participa cel mult 150 de persoane. În spațiile închise pot participa maximum 100 de persoane;
  • la evenimentele - nunți, botezuri, mese festive, parastase, organizate în spații închise, pot participa și 300 de persoane în următoarele condiții: persoanele vaccinate anti-covid, test RT-PCR negativ (max. 72 ore), test antigen rapid (max. 24 ore), persoanele trecute prin boală (max. 90 zile);
  • locurile de joacă în spații închise pot fi ocupate în proporție de 70% din capacitatea maximă;
    Condiții însoțitori: persoane vaccinate anti-covid, test anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității, persoanele trecute prin boală (max. 90 zile).

Vaccinarea împotriva Covid-19

Cea mai eficientă cale de prevenire a COVID-19 este vaccinarea!

În acest moment, se folosesc două tipuri de vaccin realizate pe bază de ARN-mesager (mRNA) - Pfizer-BioNTech și Moderna, și cu vectori virali nereplicativi - Oxford /AstraZeneca și Janssen/Johnson & Johnson.

Vaccinurile cu ARN mesager se administrează în două doze, la interval de 21, respectiv 28 de zile, iar eficacitatea lor în prevenire este de 94-95%.

Vaccinurile care folosesc vectorilor virali nereplicativi se administrează fie în două doze (AstraZeneca), cu o eficacitate de 54,9-82,4%, sau o singură doză (Johnson & Johnson), cu o eficacitate de cuprinsă între 66,9% și 85,4%.

Vaccinul Pfizer poate fi administrat persoanelor cu vârsta peste 12 ani. Restul vaccinurilor se administrează persoanelor cu vârsta peste 18 ani. În cazul minorilor este obligatorie acordarea consimțimântului informat de către părinți sau de către tutorele legal.

Vaccinarea este eficientă împotriva variantei „indiană” (Delta) a SARS-CoV-2!

Conform studiilor de până acum privind prevenția spitalizării, vaccinurile produse de Pfizer BioNTech și Oxford AstraZeneca sunt foarte eficiente împotriva variantei Delta a SARS-CoV-2:

  • Vaccinul Comirnaty (Pfizer BioNTech) – 94% eficiență împotriva spitalizării după prima doză și 96% după doza de rapel.
  • Vaccinul Vaxzevria (Oxford AstraZeneca) – 71% eficiență împotriva spitalizării după prima doză și 92% după doza de rapel.

Rămâne foarte important efectuarea rapelului pentru maximizarea protecției.

Importante sunt și măsurile nespecifice de prevenire: purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice, igiena mâinilor și dezinfectarea suprafețelor și spațiilor în care ne aflăm.

Direcția de Sănătate Publică Neamț a ridicat de la Centrul regional de Depozitare Iași 141.752 de doze de vaccin împotriva covid-19: 105.157 doze Pfizer, 12.620 doze Moderna, 11.315 doze AstraZeneca și 12.660 doze Johnson&Johnson, în 48 tranșe.

De la începutul Campaniei de vaccinare au fost administrate 131.879 doze de vaccin, din care
59.843 cu doza a 2-a. Au fost raportate 52 de reacții adverse locale și generale, care fac parte din categoriile frecvente și foarte frecvente.

În perioada 18 – 25 iunie au fost administrate 3.701 de doze de vaccin. 1.858 persoane au fost vaccinate cu doza 1 și 1.843 cu doza de rapel. 1.253 persoane au fosta vaccinate cu produsul Johnson&Johnson. Nu au fost raportate reacții adverse.

67.427 persoane sunt vaccinate anti-COVID cu schemă completă.

În județul Neamț sunt operaționale 17 centre de vaccinare fixe:

  • 1 centru de vaccinare cu AstraZeneca:
    • Piatra Neamţ – „Campusul Liceului Tehnologic Economic Administrativ”,
  • 1 centru de vaccinare cu Johnson&Johnson:
    • Piatra Neamţ – „Piata Centrala Sf. Gheorghe”,
  • 3 centre de vaccinare cu Moderna:
    • Roznov – „Scoala de arta si meserii”,
    • Raucesti – „Sala de sport stadion”,
    • Bicaz – „Bloc ANL”,
  • 11 centre de vaccinare cu Pfizer:
    • Piatra Neamt – „Piata Centrala Sf. Gheorghe”, „Grădiniţa cu program normal Ocol”, CMJ
    • Roman – „Colegiul Tehnic Miron Costin”,
    • Tirgu Neamt – „Sală sport - Club Sportiv”,
    • Horia – „Casa fotbalistului Stadion comunal”,
    • Simioneşti, Cordun – „Căminul Cultural”,
    • Cracaoani – „Centru de zi pentru copii”,
    • Poiana Teiului – „After school”,
    • Savinesti – „Cămin Cultural”,
    • Lunca, Vinatori-Neamt – „Centru social”,
    • Zanesti – „Fost dispensar Uman”.

Vă puteți vaccina fără programare, la orice oră, dacă aveți peste 60 de ani, sau după ora 14 dacă aveți vârsta până în 60 de ani. Persoanele programate au prioritate.

Evenimente de vaccinare, 26-27 iunie 2021!

Sâmbătă, duminică se vor desfășura 3 evenimente de vaccinare fără programare, în următoarele locații:

  • Piatra Neamț – Curtea domnească,
  • Roman – Piața Mare,
  • Tg. Neamț – Casa și muzeul memorial „Ion Creangă” (parcare).

Vaccinarea se va realiza cu vaccinurile Pfizer sau Johnson&Johnson, în intervalul orar 9-20, fără programare!

Veți prezinta actul de identitate sau a certificatului de naștere. În cazul minorilor este obligatorie acordarea consimțimântului informat de către părinți sau de către tutorele legal.

Centrele de vaccinare drive-thru

Centrele de vaccinare drive-thru vor fi deschise și în acest week-end, în intervalul orar 9-21.

Vă puteți vaccina cu Pfizer sau Johnson& Johnson. Vaccinarea este fără programare!

Puteți veni cu maşina personală, cu motocicleta, cu taxi-ul, cu mijloace de transport în comun cu capacitate maximă de patru persoane.

Rapelul îl puteți face tot la centrul de vaccinare drive-thru sau la orice alt centru de vaccinare.

În centrul de vaccinare drive-thru, veți prezinta actul de identitate sau a certificatului de naștere, în cazul minorilor. Puteți veni la vaccinare cu chestionarul de triaj completat.

În centrele de vaccinare tip Drive thru activitatea a inceput pe 15 mai, in 6 week end-uri, din care 2 prelungite (29 mai – 1 iunie și 19 – 21 iunie).

Au fost administrate 4.325 de doze: 3.043 doza 1 și 1.282 doza 2. 2.469 au fost vaccinate cu schema completa in aceste centre.

Caravanele de vaccinare cu echipele mobile

Direcția de Sănătate Publică Neamț a lansat, pe 7 mai, acest proiect pentru a asigura accesul la vaccinarea împotriva Covid-19, aproape de casă, în comunitățile în care nu sunt înființate centre fixe de vaccinare.

Caravane de vaccinare cu echipele mobile au fost în această săptămână în localitățile: SABAOANI, BARTICESTI, BOTESTI, GHERAIESTI, BORCA, BODESTI și PANCESTI.

Au fost vaccinate persoane din 34 de comune (din 78) cu 4 echipe mobile. Au fost administrate 4.266 de doze: 2.192 doza 1 și 2.074 doza 2:

  • Pfizer – 4.105 doze administrate: 2.102 doza 1 și 2.003 doza 2,
  • Moderna – 143 doze administrate: 72 doza 1 și 71 doza 2,
  • Johnson&Johnson – 18 doze administrate.

Au fost vaccinate cu schema completa 2.092 persoane.

Următoarele destinații ale Caravanelor sunt: AGAPIA, BAHNA, BĂLŢĂTEŞTI, BÂRGĂUANI, BICAZ-CHEI, BICAZU ARDELEAN, BIRA, BOGHICEA, BOZIENI, BRUSTURI, CEAHLĂU, DĂMUC, DRAGOMIREŞTI, DRĂGĂNEŞTI, FARCAŞA, FĂUREI, GRINŢIEŞ, MOLDOVENI, RUGINOASA, SAGNA, TRIFEŞTI.

Pentru a fi imunizați, trebuie să anunțați la primării intenția de vaccinare. Vă puteți vaccina cu Pfizer sau Johnson& Johnson.

Asistenții medicali comunitari și  asistenții sociali vă vor informa privind beneficiile vaccinării și despre felul în care se va desfășura activitatea de vaccinare.

Vaccinarea la cabinetele medicilor de familie

Din 4 mai, a demarat Campania de vaccinare împotriva covid-19 la nivelul cabinetelor medicilor de familie. Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se realizează cu vaccinul Johnson& Johnson și începând din luna iulie cu vaccinul Pfizer.

Au fost vaccinate până în acest moment 5.122 de persoane, în 78 de cabinete medicale de medicină de familie. 49 medici vaccineaza in rural – 3.225 doze administrate, 29 medici vaccineaza in urban – 1.897 doze administrate.

Contactați medicul dumneavoastră de familie pentru a afla cum puteți să vă vaccinați la cabinet!

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț.