www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - GRIPA, o boală de sezon

COMUNICAT DE PRESĂ - GRIPA, o boală de sezon

COMUNICAT DE PRESĂ - GRIPA, o boală de sezon

Virusul gripei, mărit de aproximativ 100.000 ori. Sursa CDC.

Gripa este o boală acută, infecţioasă, foarte contagioasă, produsă de virusul gripal. Virus gripal se transmite pe cale aerogenă prin picăturile răspândite de o persoană infectată care tuşeşte sau strănută sau, indirect, atunci când picăturile sau secreţiile din nas sau gât ajung pe mâini sau pe alte suprafeţe care sunt atinse de alte persoane, care îşi duc apoi mâna la gură sau nas.

Semnele şi simptomele gripei constau în frison, febră (39-40°C), dureri de cap, ale globilor oculari, ale muşchilor şi articulaţiilor, stare de slăbiciune generală, senzaţia de înţepături în nas şi gât, strănut, secreţii nazale apoase, nas înfundat, tuse seacă, chinuitoare). Tabloul clinic poate varia de la infecţie asimptomatica la pneumonie severa, soldată cu deces.

Recomandăm populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să respecte măsurile nespecifîce de prevenire a gripei care constau în:

  • evitarea aglomeraţiilor;
  • evitarea contactului cu persoanele bolnave;
  • păstrarea distanţei (cel puţin 1 metru) faţă de persoanele bolnave care tuşesc sau strănută;
  • folosirea şerveţelelor în caz de tuse sau strănut şi aruncarea acestora la coşul de gunoi după utilizare;
  • spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mânca;
  • creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume);
  • aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare);
  • îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului;
  • evitarea staţionării în frig timp îndelungat;
  • prezentarea obligatorie la medicul de familie odată cu apariţia primelor semne de boală.

Singura măsură specifică de prevenire a gripei este vaccinarea antigripală recomandată grupelor de populaţie care pot transmite gripa cât şi persoanelor cu risc crescut de a face complicaţii datorate gripei (persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide). Vaccinul gripal distribuit în acest an conţine antigenele necesare pentru prevenirea infecţiei cu virusul AH1N1. Campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în spitale. În judeţul Neamţ, la cabinetele medicilor de familie, în prezent, sunt în stoc 2400 doze de vaccin antigripal.

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică Neamț.